Sus, in lumea dorului...

Unul dintre locurile cele mai frumoase si binecuvantate de Dumnezeu este Tinutul Padurenilor.
De-aici a plecat spre lume pentru a o cuceri, Dragan Muntean. A plecat luand cu el doar cantecul, dar a fost suficient pentru a reusi sa ajunga pe cele mai inalte culmi ale gloriei si, mai ales, in sufletele tuturor iubitorilor de cantec popular, pentru ca el canta...ca nimeni altul.
Cand doinea Dragan, inimile noastre erau cuprinse de un fior ce reusea sa ne trimita, acolo, in satucul copilariei fiecaruia dintre noi.
L-am cunoscut in 1991, cand eu eram la inceput de drum, si poate de aceea nu-i pot uita vorbele de suflet, sfaturile si incurajarile. Pe parcurs, am tinut cont de multe dintre ele, neuitand sa multumesc cerului pentru sansa de a canta alaturi de el si generatia lui, adevarate exemple pentru toate generatiile care vin si...trec.
M-a invitat la Festivalul Padurenilor inca de la prima editie, considerandu-ma, deja, printre prieteni.
L-am admirat pentru cum felul in care si-a daruit cantecul, pentru cum a stiut sa-si faca locurile cunoscute si, mai ales, sa devina "fala lor, fala padurenilor". In 09 octombrie 2001, l-am invitat la Cluj-Napoca, A fost atunci oaspetele emisiunii "Folclor nepieritor". In dialogul cu zecile de clujeni care-au sunat in emisiune, le-a promis ca ]ntr-o emisiune viitoare va veni insotit de Cosmina, fiica lui, dar... n-a mai fost o data viitoare.

Desi mai avea atatea de facut, totusi, a plecat...a urcat cu stelele printre ele pentru ca, acolo, il asteptau "cei dusi" inaintea lui. Il asteptau pentru ca si lor le era dor asa cum ne va fi noua de-acum...
"Si la moartea sa, a cazut o stea"...asta poate pentru a ne aminti, inca odata, ca Dragan a fost, este si va ramane un nume de legenda, o legenda care incepe si ea cu "a fost odata": a fost odata un fecioras care s-a nascut in zi de Paste si caruia i-a fost dat sa plece tot la Sarbatorile Pascale, dupa ce, vreme de cateva zeci de ani, a adus atata bucurie, a umplut atatea suflete cu cantece de jale sau de voie buna.
S-a dus lasand in urma lacrimi si multa durere, facandu-ne pe noi "familia cantecului", sa reflectam mai adanc si poate mai des, la relatiile dintre noi, atat de efemeri.
Il vom pastra in amintire asa cum l-am stiut, vom continua sa-l pretuim si sa-i ascultam cantecele, mereu nepieritoare, pana cand ne-om duce si noi...la "marea intalnire din cer". (Maria Golban)